Constituţia revizuită: Guvernul va avea dreptul la o singură asumare de răspundere pe sesiune

RomaniaTV.net
10 06. 2013, 14:35

Membrii comisiei de revizuire a Constituţiei au modificat articolul 114 din legea fundamentală, care prevede că „Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege”.

În forma modificată, articolul stabileşte: „Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, o singură dată în cursul unei sesiuni, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege, cu excepţia codurilor. Dacă Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege, aceasta trebuie să privească, prin obiectul său de reglementare, un singur act normativ”.