Consulul Bulgariei, implicat într-un accident grav pe DN5 VIDEO

RomaniaTV.net
25 01. 2018, 10:59

Consulul onorific al Bulgariei Rosen Rusev, în vârstă de 32 de ani, a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ de pe marginea drumului pe DN 5 Giurgiu-Bucureşti, în dreptul localităţii Adunaţii Copăceni.

„Un cetăţean bulgar în vârstă de 32 de ani în timp ce se deplasa pe DN 5, dinspre Giurgiu spre Bucureşti, pe raza localităţii Adunaţii Copăceni, la kilometrul 52, nu a adaptat viteza de mers într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului”, a precizat Cristian Şuţă, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu.

Şeful Poliţiei Rutiere Giurgiu, Marian Popescu, a declarat, pentru Agerpres, că la sosirea echipajelor de poliţie bărbatul ieşise singur din maşină şi a fost testat cu alcooltestul, „rezultatul fiind zero”.

Consulul bulgar a fost dus de urgenţă la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Bagdasar Arseni, dr. Florin Bica, citat de Agerpres, consulul bulgar prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, un hematom epicranian fronto-temporal (cucui), o echimoză la ochi şi contuzie toraco-abdominată.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.