Convoiul preşedintelui Filipinelor a fost atacat de 50 de terorişti. Luptele s-au soldat cu morţi şi răniţi

19 07. 2017, 14:54

Teroriştii erasu îmbrăcaţi în uniforme ale trupelor guvernamentale, când au atacat cele două vehicule de securitate ale preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte. Potrivit canalului CNN Filipine, atacul a avut loc la unul dintre punctele de control din provincia Cotabato.

Când cei din a doua maşină au observat că cei de la punctul de control nu sunt soldați adevărați, au deschis focul asupra acestora„, a declarat şeful gărzii prezidențiale, colonelul Mike Aquino. Potrivit Poliției Naționale, un membru al milițiilor locale a murit, cinci membri ai Grupului de Securitate Prezidenţială au fost răniți, iar agent de poliție a fost răpit.

De remarcat că preşedintele Duterte nu se afla în acel moment în nicio maşină din convoi, aşa cum credeau atacatorii, el aflându-se pe un alt traseu, secret. Practic, convoiul se îndrepta spre orașul Cagayan de Oro, pentru a face un control de securitate în vederea vizitei pe care o va face în zonă preşedintele Duterte. Președintele filipinez Rodrigo Duterte a decretat pe 23 iunie legea marțială în regiunea de sud a Insulei Mindanao, pe fondul luptelor dintre trupele guvernamentale și luptătorii care au jurat credinţă faţă de ISIS.