Copil de şase ani, lovit la cap de un cal, transportat la spital cu elicopterul SMURD

RomaniaTV.net
11 10. 2017, 13:12

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat, miercuri, pentru news.ro, că elicopterul SMURD cu un echipaj medical a fost solicitat să intervină în satul Adam, din comuna Drăguşeni, unde un copil în vârstă de şase ani a fost lovit lovit la cap de un cal.

„Copilul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Galaţi, apoi a fost preluat de o ambulanţă care l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Copii «Sf. Ioan» din Galaţi”, a spus Chiriţă.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Copii, starea copilului este una stabilă.

„Este vorba despre un copil de şase ani care a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar starea lui este una stabilă în momentul de faţă”, a declarat Victoriţa Ştefănescu, managerul Spitalului de Copii din Galaţi.

Copilul va rămâne în continuare internat pentru investigaţii medicale amănunţite şi tratament.