Primul FESTIVAL al BERII în Coreea de Nord. Adevărat dezmăţ în ţara lui Kim Jong-Un. Oamenii îi mulţumesc conducătorului

14 08. 2016, 15:15

Aceasta este „una dintre cele mai bune beri (…) Trebuie să îi mulţumim conducerii noastre pentru băutura oferită, care ne-a mers la suflet”, au spus nord-coreenii mulţumiţi de evenimentul care le-a mai oferit puţină libertate.

La deschiderea festivalului, vineri, la Phenian, au participat peste 800 de persoane – locuitori, turişti şi oaspeţi de peste hotare, a anunţat agenţia de ştiri chineză CCTV+.

Participanţii la eveniment au cântat cântece patriotice prin care i-au adus, astfel, omagii şi mesaje patriotice preşedintelui Kim-Jong-Un.Oamenii s-au înfruptat şi din bunătăţi de care nu dispun în mod obişnuit, cum ar fi puiul fript care a însoţit halba de bere pe care au primit-o.

Unul dintre vizitator a spus că berea servită „este nemaipomenită, una dintre cele mai bune beri”.

Evenimentul se va desfăşura timp de 20 de zile şi ţine să atragă atenţia asupra faptului că berea autohtonă Taedonggang este „cea mai populară bere din ţară”, scrie dailymail.co.uk.

Dar în timp ce nord-coreenii se veselesc savurând berea, conducerea de la Phenian îşi ameninţă „duşmanii” americani cu o lovitură nucleară, pentru că vor să îi invadeze ţara.

Coreea de Nord a început să fabrice bere în 2002.