Coreea de Nord îşi deschide frontierele pentru funeraliile lui Kim Jong-Il

RomaniaTV.net
23 12. 2011, 16:20

Pentru funeraliile „Marelui conducător”, RPDC îşi deschide porţile. Regimul comunist de la Phenian a anunţat că delegaţiile sud-coreene care doresc să prezinte condoleanţe vor putea trece frontiera ce separă cele două Corei, în mod obişnuit ultramilitarizată.

Soţia lui Kim Dae-Jung, defunctul preşedinte sud-coreean, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, şi preşedinta concernului Hyundai, Hyun Chung-eun, şi-au exprimat intenţia de a se deplasa în RPDC.

Fostul preşedinte Kim Dae-Jung (1998-2003), supranumit „Nelson Mandela al Asiei” datorită opoziţiei sale faţă de o conducere autoritară, a fost iniţiatorul unor măsuri de deschidere între cele două Coreei, „Politica razei de soare”.

Cererile acestora a fost aprobată în mod excepţional de autorităţile de la Seul, care au anunţat că nicio delegaţie oficială sud-coreeană nu va fi trimisă la Phenian.

Potrivit AFP, aceste vizite nu vor trece neobservate: propaganda nord-coreeană este dornică să constate că există sud-coreeni sau alţi străini care doresc să omagieze mari eroi revoluţionari nord-coreeni, deoarece acest lucru susţine discursul oficial, potrivit căruia ideologia comunistă şi în special conducerea de la Phenian sunt admirate de întreaga lume.

Luni, după anunţul decesului „Marelui conducător”, produs sâmbăta trecută, televiziunea publică nord-coreeană, KCTV, anunţase că la ceremonie nu vor asista delegaţii străine.