Coreeanul pentru care România înseamnă acasă: A devenit agricultor de legume „exotice”

RomaniaTV.net
24 01. 2018, 20:24

El este Lee Jong Su. Un coreean care a ajuns să facă agricultură în România din greşeală. Pentru că nu ştia o boabă de română, în 2009, când a ajuns pentru prima dată la noi, a cumpărat un teren agricol în Prahova, şi nu o balastieră, aşa cum dorea. Aşa a început să cultive numai legume coreene pe care nu le găsea la noi.

Lee a suferit de cancer şi trăieşte acum cu jumătate de ficat şi un sfert din stomac. Tot ceea ce cultivă este ecologic şi este convins că ceea ce mănâncă l-a ajutat să se vindece. O ciupercă uriasă, de pildă, bună pentru stomac.

Citeşte şi Povestea MILIONARULUI care îşi petrece zilele pe străzi, făcând CURĂŢENIE. De ce face asta este INCREDIBIL

Lee are acum 3.500 de metri pătraţi de solarii, toate aduse din Coreea şi alte 6 hectare de pământ. Legumele sale ajung în mai multe ţări.

Lee iubeşte România şi spune convins că n-ar mai pleca niciodată de aici.