Coşciug cu oseminte, descoperit într-o parcare

RomaniaTV.net
17 07. 2018, 13:41

Un sicriu vechi a fost găsit marţi într-o parcare pe marginea Drumului Național 67, la intrarea în localitatea Leleşti. Angajaţii de la drumuri verificau o parcare, unde de aflau mai multe indicatoare rupte şi aruncate pe marginea drumului. Uitându-se printre lucrurile abandonate în parcare, au descoperit şi resturi dintr-un coşciug. În interior erau haine şi oase. După ce au făcut descoperirea macabră, angajaţii de la drumuri au sunat la 112. La faţa locului au ajuns mai mulţi poliţişti şi medici legişti. 

„Se presupune că ar fi fost scos din groapă și abandonat. În interior au fost găsite resturi de oseminte, care urmează să fie ridicate pentru expertizare. Polițiștii efectuează cercetări la fața locului”, au declarat reprezentanții IPJ Gorj, citaţi de gorjeanul.ro.