Carnagiu pe şosea, două autobuze s-au ciocnit frontal. Sunt cel puţin 60 de morţi

22 03. 2019, 13:19

Accidentul a avut loc pe autostrada Tamale-Kintampo din districtul Kintampo de Nord. Două autobuze s-au ciocnit frontal, iar dacă poliţia ghaneză anunţa iniţial că ar fi peste 70 de persoane decedate, bilanţul revizuit indică faptul că numărul morţilor ar fi de peste 60.

Cauzele coliziunii nu au fost încă făcute puublice, dar se presupune că unul dintre şoferi ar fi murit şi ar fi pătruns pe contrasens. Unul dintre autobuze a luat foc, iar toţi pasagerii săi au murit, scrie presa din Ghana. Celălalt autobuz a ajuns într-un şanţ, iar unii dintre călători au supravieţuit şi au fost duşi la spital.

Ambele autobuze efectuau curse pe distanţe lungi, iar accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei locale 01.30 (ora 03.30, ora României). În total, în ambele autobuze se aflau aproximativ 100 de persoane.

Un accident de proporţii asemănătoare a avut loc în Ghana în februarie 2016, tot în apropiere de Kintampo, când 61 de persoane au murit după ce un autobuz s-a ciocnit cu un camion.