Credincioşii, binecuvântaţi cu apă sfinţită din sticlă VIDEO

RomaniaTV.net
15 05. 2012, 09:26

Episcopul Huşilor a participat la o sfinţire de biserică, unde s-au adunat sute de credincioşi. Este vorba de biserica din Muntenii de Jos, unde s-au adunat oameni atât din localitate, cât şi din comunele limitrofe. Cu toţii au venit pentru a participa la slujba de sfinţire a lăcaşului de cult.

Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, a început să stropească cu agheasmă enoriaşii, iar la un moment dat a obosit sau poate s-a plictisit, nu se ştie cauza, cert este că a luat sticluţa cu apă sfinţită şi a început să stropească mulţimea. Totul părea o joacă de copii, iar episcopul părea foarte amuzat de isprava sa.

Enoriaşii nu au realizat ce se întâmplă, nu şi-au dat seama că episcopul nu este într-o postură demnă de funcţia pe care o ocupă, aceştia au început să ridice mâinile şi să stea în calea stropilor de agheasmă care veneau din palmele episcopului sau din sticlele pe care acesta le schimba astfel încât să îi ajungă agheasma pentru toată lumea.

Episcopul huşilor a mai fost implicat în diferite scandaluri bisericeşti. A caterisit până în prezent 3 preoţi, care l-au reclamat pentru că nu şi-au primit salariile şi pentru că se percep diverse taxe de către episcopie.