Crimă TERIBILĂ în Bacău. Doi copii au rămas orfani după ce tatăl le-a ucis mama

15 05. 2014, 11:51

Femeia, care a murit imediat după agresiune, a fost transportată la morgă, iar tatăl a fost ridicat de organele de poliţie, potrivit Agerpres. Cei doi copii au fost încredinţaţi, pentru moment, de către autorităţile locale naşilor de cununie ai celor doi soţi.

Specialişti ai Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău s-au deplasat la faţa locului pentru o evaluare detaliată a cazului.

„Deoarece băieţelul a fost martor al incidentului s-a impus intervenţia imediată a unui psiholog din cadrul instituţiei noastre pentru consilierea copilului în vederea depăşirii traumei. Cazul va fi monitorizat, în continuare, de specialiştii noştri”, a declarat Marin Vătămânescu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Bacău.