Cristian Boureanu se pregăteşte să devină din nou TĂTIC

26 10. 2016, 06:34

Cristian Boureanu (43 de ani) are dosar penal pentru violenţă, după ce a fost acuzat de fiica sa că o bătea. Ioana Boureanu (15 ani) a luat hotărârea să locuiască definitiv la mama ei, iar fostul politician a început să facă schimbări în viaţa lui. A început cu o vacanţă exotică, iar de câteva săptămâni face modificări în apartamentul din Calea Plevnei în care locuieşte alături de iubita sa, Laura Dincă.

Cristian Boureanu a pierdut custodia fiicei sale. Minora rămâne în grija mamei sale

Cea mai importantă încăpere, şi anume camera Ioanei, a fost prima pe lista schimbărilor, iar Boureanu vrea să o transforme în cameră pentru un viitor moştenitor.

„Cristi a fost extrem de supărat. Nu se gândea o clipă că fata pe care a iubit-o ca pe ochii din cap şi i-a dat ce i-a poftit inima o să-l rănească în halul acela. Laura a spus că îşi doresc foarte mult un bebeluş, aşa că vor transforma camera Ioanei. Nu se grăbesc, o iau treptat pentru că Laura vrea o nuntă frumoasă şi apoi să fie mămică. Cert este că se înţeleg foarte bine, iar iubita lui a fost un adevărat sprijin emoţional pentru Cristi. I-a dovedit că e persoana de care are nevoie”, a povestit o prietenă de-a Laurei Dincă, pentru Click.