Crize de nervi la copii. Cum să le gestionezi în funcţie de vârstă

10 07. 2018, 08:15

Educaţie copii: Ce provoacă crizele de nervi la copii

Pentru a putea reacţiona la un comportament al copiilor, trebuie înţelegi de ce s-a produs. Copiii au o manieră de a privi lucrurile foarte negativ. Ei se gândesc la cât este de nedrept să li se întâmple una sau alta (să-şi piardă jucăriile, să nu rămână acasă şi să se ducă la grădiniţă/şcoală sau că nu primesc atâta atenţie pe cât şi-ar dori din partea părinţilor). Şi atunci, în mintea lor, se creează dorinţa de a fi în control. Până la vârsta preadolescenţei, nimic nu este premeditat. Nici măcar nu conştientizează ce fac şi ce impact va avea asupra celorlalţi comportamentul lor. Însă, dacă ai cedat într-o situaţie, copiii vor şti exact ce să facă data viitoare pentru a obţine acelaşi efect.

Crize de nervi la copii: Cum să calmezi preşcolarii, şcolarii şi adolescenţii

Uneori, oricât de greu ar părea, cea mai bună modalitate este să faci un pas înapoi şi să-l laşi să se manifeste, mai ales dacă prin ceea ce fac nu-şi pun siguranţa lor sau a altora în pericol. Însă există şi nişte trucuri foarte eficient

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.