CSA Steaua retrage tricoul cu numărul 7. Gest extraordinar făcut în onoarea lui Marius Lăcătuş

05 07. 2021, 22:12

„Ne-am dorit să fie o surpriză atât pentru Marius Lăcătuș, cât și pentru toți steliștii, deși sunt conștient că era greu de dus acest gând la bun sfârșit, tinând cont că momentul a necesitat pregătire și repetiții. Acum, că s-a aflat, da, e adevărat, Steaua va retrage numărul 7! Credem că oamenii valoroși merită aprecierea noastră cât timp sunt în viață. Am trăit acest moment în Olanda, iar exemplul a fost chiar Johan Cruyff. Am ținut cont de dorința suporterilor steliști care și-au dorit foarte mult această retragere în semn de dragoste și respect pentru Lăcătuș”, a declarat George Ogăraru, managerul CSA Steaua, citat de Gazeta Sporturilor. Astfel, mijlocașul Florin Răsdan (20 de ani) este ultimul jucător care a purtat numărul 7 pe tricou la CSA Steaua.

Citeşte şi CSA Steaua și FCSB, mesaje la 35 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni VIDEO

Marius Lăcătuş a jucat timp de 13 sezoane pentru echipa din Ghencea, 1983-1989 şi 1993-2000, iar în palmaresul său figurează 10 titluri de campion, din 23 cucerite în 64 de ani de „militari” şi 7 Cupe al României, din cele 20 pe care le au în palmares steliştii.

Lăcătuş are cele mai multe meciuri disputate în cupele europene pentru roş-albaştri, 72, înscriind de 17 ori. A cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986, în finala cu FC Barcelona, atunci când a şi transformat unul dintre penalty-uri, iar un an mai târziu a cucerit şi Supercupa Europei în faţa lui Dinamo Kiev. În afara carierei de jucător, Lăcătuş are şi trei mandate de antrenor pe banca FCSB-ului.

Citeşte şi CSA Steaua nu poate promova. Veste bună pentru Gigi Becali