Cum a slăbit Anne Hathaway pentru rolul din „Les Miserables”

RomaniaTV.net
23 06. 2012, 06:55

În acest film, turnat sub forma unui musical şi inspirat de romanul omonim scris de Victor Hugo, actriţa americană interpretează rolul prostituatei Fantine, informează  thesun.co.uk.

Trec printr-o schimbare nebunească a greutăţii, în această perioadă. Sunt în cea de-a şasea zi de detoxifiere„, a spus actriţa americană care a mâncat humus şi ridichi pentru a slăbi.

Înainte de transformările fizice pentru rolul din „Les Misérables”, Anne Hathaway a petrecut aproape un an pregătindu-se pentru rolul Catwoman din filmul „The Dark Knight Rises”, în care poartă un costum special extrem de strâmt.

Anterior, actriţa a declarat că pentru a putea să poarte acel costum a fost nevoită să mănânce doar „napi şi praf” în timpul filmărilor.

A fost o teroare psihologică. Costumul în sine, gândurile mele despre costum mi-au schimbat viaţa şi m-au ajutat să intru în acel costum. Toate acestea mi-au dominat viaţa în ultimul an. Însă nu prea înţeleg ce trebuie să faci pentru a fi slab, dar totodată puternic. Eu am mers la sală vreme de zece luni şi tot nu am reuşit„, a spus Hathaway.

Actriţa americană Anne Hathaway a fost apreciată de critici şi de public pentru rolul din „Rachel se mărită/ Rachel Getting Married”, de Jonathan Demme, pentru care a fost nominalizată, în 2009, la premiile Oscar. Actriţa a jucat, de asemenea, în „Diavolul se îmbracă de la Prada” şi în „Brokeback Mountain”. Actriţa a putut fi văzută pe marile ecrane în 2010 în filmul „Dragoste şi alte dependenţe/ Love and Other Drugs”, în care joacă alături de Jake Gyllenhaal, dar şi în animaţia „Alice în Ţara Minunilor/ Alice in Wonderland”, de Tim Burton, în care a jucat rolul Reginei Alba. În 2011, actriţa a asigurat vocea personajului Jewel din animaţia de mare succes „Rio”.