Cum explică ambasadorul român în Marea Britanie prestaţia în engleză: Au fost probleme de audiţie

13 02. 2013, 21:54

Ambasadorul României în Marea Britanie a explicat că problemele de natură tehnică l-au împiedicat să se exprime fluent în limba engleză.

Au fost probleme de audiţie. Auzeam slab, în cască, vocea jurnalistului, auzeam şi ecoul vocii lui şi, în permanenţă o a treia voce, un bărbat, cred că de pe un canal rămas deschis. Peste cele trei voci pe care le auzeam în cască, se suprapunea, pe monitorul din faţa mea, vocea subsemnatului cu un decalaj de 2 secunde. Practic, auzeam cu 2 secunde întârziere ceea ce spuneam eu„, a explicat Ion Jinga, la Antena3.

În aceste condiţii, nu poţi să vorbeşti până nu se termină şi ecourile şi propria ta voce. Nu citeam de pe prompter, în nici un caz”, a subliniat ambasadorul.

Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a încercat, într-o intervenţie la postul de televiziune CNN, să dea explicaţii cu privire la implicarea ţării noastre în scandalul cărnii de cal,  însă limba engleză i-a jucat feste diplomatului român.

În intervenţia de la postul de televiziune CNN, ambasadorul României în Marea Britanie, Ion Jinga, a susţinut nevinovăţia autorităţilor române în scandalul cărnii de cal. Explicaţiile în limba engleză i-au făcut însă probleme diplomatului român.