Cum să îţi îngrijeşti corect pielea gâtului: remedii care te scapă de riduri

12 07. 2018, 09:10

Păstreaz-o hidratată

Nu trebuie să foloseşti un produs special pentru a hidrata pielea din zona gâtului. Aşa cum ai grijă de ten în fiecare zi, poţi folosi aceeaşi cremă hidratantă şi pentru gât. Obişnuieşte-te să masezi uşor, după ce ai curăţat zona, cu mişcări circulare. Fă acest lucru de două ori pe zi sau seara, înainte de culcare.

Corectează-ţi postura

Dacă nu ai o postură adecvată când stai pe scaun, acest lucru îţi afectează şi gâtul. Postura greşită poate accelera apariţia ridurilor, devenind uscată şi aspră. Asigură-te că nu îndoi capul de prea multe ori şi schimbă frecvent poziţia. Există şi anumite exerciţii speciale pentru gât pe care le poţi face, pentru a îmbunătăţi aspectul pielii.

Nu uita de protecţia solară

Produsele de protecţie solară trebuie folosite pe întreaga suprafaţă a corpului, nu doar pe anumite zone. Pielea de pe gât poate suferi arsuri dacă este expusă, în mod repetat, la razele puternice ale soarelui. Aplică o cantitate generoasă de cremă cu factor de protecţie cât mai mare.

Exfoliază pielea

Celulele moarte trebuie eliminate, fie că acestea se regăsesc pe faţă, pe coapse sau pe gât. Foloseşte ingrediente la îndemână, cum ar fi zahărul, sarea sau zaţul de cafea pentru ca pielea ta să capete un aspect întinerit. Amestecă abrazivele cu uleiurile tale de corp favorite sau cu cele naturale. Exfolierea este recomandată doar o dată pe săptămână, pentru a nu distruge stratul protector al pielii.

Dormi corect

Dacă vei dormi cu faţa apăsată în pernă, gâtul tău va căpăta linii inestetice. Acest obicei va ajuta la uscarea pielii şi, totodată, la sensibilizarea ei. Încearcă, pe cât posibil, să dormi pe spate, cu faţa în sus sau continuă să îţi schimbi poziţia de somn ori de câte ori poţi.

Meghan Markle a strălucit într-o rochie neagră Dior! Soţia Prinţului Harry a fost în centrul atenţiei