Cupa Africii pe Naţiuni amânată o săptămână, din cauza Ramadanului. Când şi unde va avea loc turneul final

29 01. 2019, 14:43

Ediția din 2019 a Cupei Africii pe Națiuni va începe în cele din urmă pe 21 iunie, în Egipt, la o săptămână după data stabilită anterior, potrivit unui comunicat al Confederației Africane de Fotbal. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii Comitetului de urgență al CAF de la Cairo. Un oficial egiptean, responsabil cu organizarea CAN 2019, a declarat că decizia este efectul unei solicitări venite din partea țărilor din Maghreb (Maroc, Algeria şi Tunisia), care au reamintit că luna Ramadanului este în 2019 între 5 mai şi 4 iunie, iar jucătorii ar trebui să aibă timp să se recupereze şi să înceapă turneul final în deplinătatea forţelor.

Astfel, Cupa Africii, cu un nou format, de 24 de echipe, se va desfăşura în perioada 21 iunie – 19 iulie 2019. Atribuirea organizării Cupei Africii pe Naţiuni 2019 Egiptului a fost decisă de CAF ca urmare a retragerii dreptului Camerunului, care la inspecţia din 30 noiembrie 2018 avea mari întârzieri legate de infractructură.