O nouă amânare în dosarul referitor la imobilul din Sibiu, care s-a aflat în proprietatea familiei Iohannis

16 03. 2017, 06:37

„La termenul de joi, CA Alba Iulia a dispus amânarea cauzei pentru data de 19 aprilie pentru când se revine cu adresă către CA Pitești în vederea comunicării dosarului nr. 645/64/2005 împreună cu toate dosarele atașate acestuia, apreciate ca fiind necesare pentru soluționarea prezentului litigiu”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean.

De asemenea, instanța a menținut dispoziția referitoare la prorogarea pronunțării asupra cererii de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 897/85/2016 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, formulată de mandatara recurentei Baștea Rodica, la un termen ulterior.

Pe rolul CA Alba Iulia se află recursul declarat de Rodica Baștea împotriva hotărârii Tribunalului Sibiu, care a admis cererea de revizuire formulată de locatarii celor două apartamente.

Potrivit soluției pronunțată în acest caz de Tribunalul Sibiu în octombrie 2016, postată pe Portalul instanței, a fost admis apelul formulat de locatarii revizuenți în contradictoriu cu intimații Rodica Baștea, în calitate de moștenitor al defunctului Ioan Baștea, Klaus și Carmen Iohannis, Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Sibiu, și SC Urbana SA.

Procesul de revizuire a debutat, potrivit informațiilor de pe portal, în anul 2009, la Judecătoria Sibiu, iar apelul a ajuns la Tribunalul Sibiu, unde cauza a fost suspendată în noiembrie 2010, până la soluționarea procesului aflat pe rolul Curții de Apel Brașov.

Pe rolul Tribunalului Sibiu mai există un dosar în legătură cu același imobil, în care Rodica Baștea a deschis o acțiune contra statului român.