Dacian Cioloş: „Dacă vor fi alegeri anticipate, ne asumăm să fim parte a acestei soluții”

15 01. 2018, 21:32

Fostul premier Dacian Cioloş consideră că PSD şi ALDE „nu sunt în stare să îşi asume responsabil guvernarea” şi „vor duce ţara de râpă”, precizând că este nevoie „de o alternativă” construită cu toţi cei care au arătat îngrijorare pentru felul în care a fost condusă România în ultimul an.

„Un an și unsprezece zile de guvernare PSD-ALDE: doi premieri au fost maziliți în bătălii de partid, două guverne au fost decapitate de ambiții politice meschine.

Nu cred că există precedent în România ca un partid cu o majoritate confortabilă în Parlament să-și decapiteze două guverne într-un an.

Pe lângă populism și incompetență, guvernarea PSD-ALDE adaugă un ingredient periculos pentru țară: instabilitate politică.

PSD și ALDE nu sunt în stare să își asume responsabil guvernarea, o responsabilitate care vine de la votul pe care l-au primit din partea oamenilor care au crezut în ei. Rezultatul nu poate fi decât unul singur: vor duce țara de râpă.

Din punctul meu de vedere, coaliția PSD-ALDE a eșuat.

România nu își poate permite încă un guvern creat din criza morală în care colcăie coaliția PSD-ALDE.

Este nevoie de o alternativă. O alternativă care trebuie construită cu toți cei care au arătat îngrijorare pentru felul în care e condusă țara de un an încoace și care acum sunt așteptați să gândească soluții.

Dacă vor fi alegeri anticipate ne asumăm să fim parte a acestei soluții”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.