Daciana Sârbu îşi mai doreşte un copil. Soţia premierului candidează şi la europarlamentare

30 04. 2014, 12:15

Daciana Sârbu candidează pentru un nou mandat de europarlamentar la alegerile din 25 mai, dar recunoaşte că îşi doreşte „cât mai repede” un nou copil cu premierul Victor Ponta, scrie gandul.info. Ea mai are împreună cu acesta o fetiţă. Europarlamentara PSD susţine că după luna noiembrie, viaţa politică va fi mai liniştită, după ce va fi ales viitorul preşedinte al României.

Citeşte şi ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Lansare cu fast a candidaţilor PSD-UNPR-PC

„Categoric da, îmi mai doresc un copil. Sper să ne ajute Dumnezeu cât mai repede”, a declarat Daciana Sârbu.

Ea a spus că a luat decizia de a candida pentru un nou mandat de europarlamentar, după ce s-a consultat cu familia sa. Premierul Victor Ponta şi Daciana Sârbu au o fetiţă, liderul PSD mai având un băiat dintr-o altă căsătorie.

„Categoric a contat o evaluare generală a activităţii, o discuţie cu familia, cu copiii,  femeile au capacitatea de a fi sufletul familiei. De ce Daciana Sârbu în Parlamentul European? Vă invit să citiţi site-urile care ne evaluează, vă invit să întrebaţi pe oricine ce a auzit despre activitatea mea şi o să vă spună categoric agricultura ecologică, alimentaţia sănătoasă pentru copii şi protejarea mediului”, a spus pentru gândul Daciana Sârbu.

Citeşte şi Ponta petrece de Paşte alături de familie: Plec în Deltă, dar dacă va ploua mergem la Cornu

Întrebată dacă după luna noiembrie, în familia sa va fi mai multă linişte, aşa cum a scris pe Facebook Victor Ponta, Daciana Sârbu a răspuns că în ultimii zece ani viaţa politică s-a schimbat de când Traian Băsescu este la Palatul Cotroceni.

„Numai despre o viaţă liniştită nu putem vorbi şi în sensul ăsta cred că după decembrie vom avea o viaţă liniştită, fără Traian Băsescu şi fără cineva la Cotroceni care să fie după chipul şi asemănarea lui”, a explicat europarlamentara PSD.