Dan Barna, mesaj pentru Cioloş după alegerea în funcţia de preşedinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European

19 06. 2019, 09:20

„Am spus că reprezentanții USR PLUS la Bruxelles ne vor face mândri și nu așa cum ne-am obișnuit până acum doar de rușine. Am spus că USR PLUS va avea o voce care contează în Parlamentul European. Astăzi Dacian Cioloş a fost ales Președintele noului grup, Renew Europe, fondat de USR-PLUS cu ALDE Europe și En Marche. Felicitări, Dacian și mult succes!

Vocea României va deveni mai puternică în Europa datorită europarlamentarilor pe care Alianța 2020 USR PLUS i-a trimis la Bruxelles. Sunt oameni cinstiți și competenți, care știu cum funcționează instituțiile europene și vor negocia pentru interesele României”, a scris Dan Barna pe Facebook.

Dacian Cioloş a fost ales preşedinte al grupului politic Renew Europe din Parlamentul European, anunţă europarlamentarul USR-PLUS Cristian Ghinea pe Facebook. Grupul Renew Europe reuneşte forţele de centru, liberale şi progresiste, din Parlamentul European. 

Citeşte şi: Dacian Cioloş, preşedintele grupului politic Renew Europe din Parlamentul European