Dan Diaconescu propune o nouă suspendare a lui Traian Băsescu VIDEO

RomaniaTV.net
21 01. 2013, 16:39

„Sperăm ca în cel mai scurt timp să se poată pune pe tapet în Parlament chestiunea juridică a statutului actualului preşedinte al Romaniei. După cum ştiti, conform părerii noastre, Băsescu, conform Constituţiei nu mai este preşedinte. Ne putem baza, zic eu, pe voturile câtorva parlamentari din USL ca Ghişe şi alţii care au arătat că alături de cei 68 parlamentari PPDD ar vota aceasta masură”, a precizat, luni, Dan Diaconescu.

Prezent la Palatul Parlamentului pentru a susţine o conferinţă de presă, şeful PPDD a venit şi cu unele propuneri inedite.

„Noi credem că toţi parlamentarii din România ar trebui să dea un ajutor umanitar atât cât doresc ei şi cât ii lasă inima, pentru familiile îndoliate, în urma tragediei din Algeria. Colegii mei din PPDD din Parlament vor încerca să doneze câte 2 milioane de lei vechi de fiecare. Grupul PPDD are o propunere urgentă. Aeronava care ajunge în Algeria şi pleacă din Algeria cu cele două sicrie să facă două scurte escale pe aer din Barcelona, respectiv Madrid, pentru a ridica de acolo cele peste 60 de suflete neînsufleţite care stau acolo de ani de zile”, a adăugat Diaconescu.