Dan Voiculescu, supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă: „A trecut printr-o operaţie foarte grea”

RomaniaTV.net
16 05. 2018, 13:17

Dan Voiculescu a suferit o operaţie chirurgicală şi se află sub observaţia medicilor, starea sa fiind una gravă.

„Au fost foarte mulți care m-au contactat să mă întrebe ce s-a întâmplat cu profesorul Voiculescu. Doar pentru faptul că mi se pare important, spun în mod personal, a trecut printr-o operație foarte grea, urgentă. Este un luptător și sunt convins că va învinge și în acestă luptă. A fost niște ani de zile, într-o bătălie cum se știe și în niște penitenciare teribile din România, într-un mod complet nedrept”, a spus Mihai Gâdea, realizator tv.

Voiculescu a mai fost internat de urgenţă şi înainte de eliberarea condiţionată, din cauza unei ocluzii intestinale. Nu există deocamdată informaţii despre operaţia la care a fost supus.

Dan Voiculescu, dus de urgenţă la spital