De ce Adrian Streinu Cercel şi-a numit „Vacanţa Mare” planul pentru combaterea pandemiei? Cum explică măsurile economice din program

30 04. 2020, 19:54

„Foarte simplu, pentru că vacanța mare are o conotație în mintea omului, înseamnă opt săptămâni de vacanță, cel puțin așa erau pe vremea mea. Acum nu mai știu câte săptămâni de vacanță sunt în vacanța mare. Dar opt săptămâni reprezintă un interval de timp în care o serie de acțiuni de prevenire a îmbolnăvirilor se pot lua cu foarte mare succes”, a spus Adrian Streinu-Cercel, la Digi 24.

Întrebat de ce a simțit nevoia ca în acest draft să există măsuri economice, în legătură cu TVA și suspendarea taxelor, Adrian Streinu Cercel a răspuns: „Dacă vă uitați și pe documentele OMS, la punctul 4, sprijinul social și economic pentru atenuarea efectelor dezastruoase asupra persoanelor, familiilor și comunităților. Eu am venit cu un sistem de stop joc și am stat să mă gândesc, nefiind economist pot să gândesc ce vreau. Și-am zis, cum s-ar putea face chestia asta?„.

Citeşte şi Data exactă când se va sfârşi pandemia de coronavirus în România. Anunţul făcut de Adrian Streinu Cercel, pe baza studiilor

În continuare, el a explicat: „Ca să-i dai omului posibilitatea să intre în această perioadă de vacanță mare trebuie să-i asiguri confortul existenței lui, corect? Și-atunci, cum pot să fac eu, statul, lucrul ăsta pe acest interval de timp? Îl scutesc de taxe, dacă are nevoie de mâncare îi asigur mâncare, nu-l pun să plăteasc curentul, apa și întreținerea pentru că intervine statul cu sistemului de protecție, după care toată lumea își reintră în joc, începe serviciul, pleacă de la zero. Ai plecat cu 5 lei în cont, pleacă tot cu 5 lei în cont. Nu trebuie să fii economist să generezi o politică de sănătate publică„. Întrebat de unde ar fi venit toți acești bani, el a afirmat că din cotizațiilor cetățenilor.

Citeşte şi Traian Băsescu susţine ideea lui Adrian Streinu Cercel de a-i izola pe bătrâni. „N-o să ştim niciodată câţi au murit de Covid acasă”

Adrian Streinu Cercel a fost demis de la conducerea comisiei științifice anti-COVID din Ministerul Sănătății după ce a înaintat un proiect controversat care propune izolarea la domiciliu a persoanelor de peste 65 de ani pentru trei luni și chiar despărțirea obligatorie a bătrânilor de familiile lor, care a generat multiple reacții negative. Planul mai prevedea și măsuri economice catalogate drept populiste de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Planul a fost criticat inclusiv de președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban.