Decizie CNSC: Licitaţia câştigată de naşii lui Florin Ţurcanu nu a fost în regulă

RomaniaTV.net
18 03. 2014, 15:59

Firmele patronate de naşii preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, au fost desemnate, în urmă cu şase săptămână, câştigătoare ale licitaţiei pentru modernizarea celor 7,7 kilometri ai drumului Copălău- Cerbu- Dracşani. Dandrucor SRL Huşi şi Ecomary SRL Iaşi au făcut o ofertă de 12,3 milioane de lei, iar termenul de execuţie a lucrărilor era de 12 luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Naşii lui Florin Ţurcanu s-au înscris la licitaţie cu o asociere între firma Dandrucor SRL Huşi- Vaslui, (al cărei asociat este deputatul Dan Bordeianu) şi firma Ecomary SRL Iaşi (al cărei asociat este Nicoleta Bordeianu). Ambele firme au ca profil de activitate “Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor”, însă niciuna dintre ele nu are expertiză în domeniu.

Soţii Bordeianu vor să modernizeze un drum cu o asociere dintre două firme, una înfiinţată în 2013, iar alta cu doi angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 100 de ori mai mică decât valoarea lucrărilor pe care doresc să le facă.