Descoperire MACABRĂ. Femeie găsită moartă într-un bazin cu apă

20 04. 2015, 17:39

Poliţiştii vasluieni au declanşat, luni, o anchetă în cazul unei femei de 62 de ani al cărei corp a fost găsit plutind într-un bazin cu apă din propria locuinţă, folosit pentru stropirea culturilor din grădină. Trupul femeii a fost descoperit chiar de către soţul femeii, care le-a spus anchetatorilor că şi-a văzut soţia ultima dată în viaţă în cursul după-amiezii de duminică, potrivit Mediafax.

El a precizat că la momentul respectiv el se afla în grajdul animalelor, iar soţia sa uda grădina cu apă din bazinul betonat, adânc de un metru şi umplut pe jumătate.

„Bărbatul a spus că nu a intrat în panică duminică pentru că i-ar fi dispărut soţia, crezând că a plecat la unul din copii, care locuieşte tot în sat. Abia astăzi, când a mers să scoată apă din bazin, a dat peste trupul femeii, fiind anunţată Poliţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Cadavrul a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui care, în urma autopsiei, va stabili cauzele decesului.