DESCOPERIRE MACABRĂ la Iaşi: Pompierii au găsit cadavrul unui copil care a ars de viu VIDEO

27 04. 2013, 06:53

Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineaţă la grajdul unei gospodării din localitatea ieşeană Dumeşti, pompierii fiind alertaţi despre producerea incendiului prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 la ora 8.55, potrivit Mediafax.

„Am fost anunţaţi că în localitatea Dumeşti a izbucnit un incendiu. O autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Iaşi s-a deplasat imediat la faţa locului. În timpul intervenţiei, a fost găsit decedat un băiat în vârstă de trei ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Bolohan.

Incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră. Grajdul, în care nu se aflau animale, a fost distrus aproape în totalitate.

Copilul de trei ani s-a jucat cu chibriturile cu fratele său de patru ani şi au dat foc adăpostului pentru animale. Băieţelul mai mare a reuşit să fugă, dar cel mic a ars de viu.