Deși se bucură de un succes uriaș pe plan artistic, Dorian Popa are studii într-un cu totul alt domeniu. Ce facultate a absolvit artistul

Se numără printre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți, dar și vloggeri ai momentului, din țara noastră. S-a făcut remarcat prin personalitatea lui colorată, prin carismă, dar și prin talentul lui muzical și actoricesc.

27 nov. 2020, 19:12
Deși se bucură de un succes uriaș pe plan artistic, Dorian Popa are studii într-un cu totul alt domeniu. Ce facultate a absolvit artistul

Dorian Popa, căci despre el este vorba, a apărut prima dată în fața publicului în serialul-fenomen numit „Pariu cu Viața”, cea mai urmărită producție românească de la acea vreme, care a luat și premiul pentru „cel mai bun debut” la Gala Premiilor VIP.

A fost primul proiect în care Dorian Popa și colegii din trupa Lala Band au reușit să se facă remarcați. Artistul și-a arătat talentul muzical, cel actoricesc, dar și abilitățile de dansator. A avut unul dintre rolurile principale, rolul lui Andrei Anghel, iar partera lui din serial a fost Alina Eremia.

Prima experiență de acest gen i-a deschis multe uși lui Dorian după terminarea filmărilor. A continuat să cocheteze cu actoria până astăzi. Au urmat apoi alte roluri în seriale precum „O nouă viață”, „Sacrificiul” și a avut un rol și în filmul „Un altfel de Crăciun 5 Gang”.

Ce studii are Dorian Popa

Nu a neglijat nici muzica, prima lui dragoste și a lansat numeroase piese, cum ar fi „Hatz”, „De Amor”, „Ghinionist”, „Sută la Sută”. Dorian Popa a fost și în juriu la emisiunea tv pentru copii, Next Star.

Fanii îl susțin în toate proiectele sale și îi dovedesc cu fiecare ocazie că trebuie să continue pe drumul ales. În momentul de față putem spune că e și unul dintre cei mai urmăriți vloggeri și TikTok-eri de la noi. Se bucură de o comunitate uriașă care îl susține, având 1,91 milioane de abonați pe Youtube, 2,1 milioane de urmăritori pe Instagram și 398,5 mii de urmăritori pe Tik Tok.

Chiar dacă se bucură de un succes uriaș în domeniul artistic, studiile superioare făcute de Dorian Popa îl pregăteau, de fapt, pentru o carieră în domeniul economiei. După ce a terminat liceul, artistul a intrat la facultate, iar acum e absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE), din București. Apoi, Dorian Popa a dorit să aibă și studii de master, tot în cadrul ASE, la Facultatea de Relații Publice în Marketing.

Citiți și Drama imensă a lui Dorian Popa. Motivul dureros pentru care nu a mers la înmormântarea tatălui său

Citiți și Ce avere are Tudor Chirilă, unul dintre semnatarii petiţiei prin care artiştii cer ajutor financiar de la stat