Din luna mai se poate DA CASA ÎN PLATĂ. Ce îi aşteaptă pe debitori şi ce vor face băncile

27 04. 2016, 06:23

Legea privind darea în plată a ajuns la promulgare la președintele României. Actul normativ a fost depus, timp de cinci zile, la Secretarul general al Camerei Deputaților pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii. Însă, în această perioadă, nu s-a înregistrat nicio sesizare în acest sens, scrie Economica.net.

Aflată la promulgare din 23 aprilie, soarta legii dării în plată va fi tranșată definitiv de președintele Kalus Johannis în decurs de 10 zile de la primire. După promulgarea legii de către președinte, aceasta se publică în Monitorul Oficial și intră în vigoare în 15 zile de la publicare.

Inițiatorul legii, deputatul Daniel Zamfir, spune că după această dată sau chiar mai repede, clienții cu probleme în rambursarea creditelor ipotecare pot depune la bancă cererile de notificare pentru darea în plată a imobilului cu destinație rezidențială.

După această notificare va urma firesc o periodă de negociere cu banca, perioadă în care banca ar putea recurge la reducerea soldului, sper eu, pentru că împrumutatul își dorește să aibă o locuință totuși„, a precizat Daniel Zamfir.

Bancherii, în schimb, nu sunt chiar de aceeași părere.

Asta se face oricum, o negociere cu banca. În fiecare an sunt restructurate circa 10.000 de credite pe total sistem bancar, fie că sunt acordate perioade de grație de unul sau chiar doi ani, reducerea marjei de risc (n.r.- marja băncii aplicată peste indicele de referință, Euribor sau Robor), a comisioanelor, dar a soldului creditului nu cred că se va putea. Reducerea soldului creditului ar introduce un hazard moral, pentru că oamenii sunt totdeauna amatori de chilipiruri, nu-i așa? Reducerea soldului i-ar face pe toți să vină să își dea casa în plată și să își reducă astfel creditul„, spune Dan Pascariu, președintele Consiliului de Supraveghere al Unicredit Bank, potrivit Economica.net.