Dîncu: Avem o CREŞTERE ECONOMICĂ cu care ne ÎMPĂUNĂM în statistici, dar e una care nu foloseşte la nimic, de fapt

07 12. 2015, 11:08

„Avem o creștere economică continuă cu care ne împăunăm în statistici, dar e o creștere fără dezvoltare și o creștere fără dezvoltare nu folosește oamenilor și nu folosește viitorului. E o creștere care consumă mai degrabă, care consumă resurse, îți dă senzația unei dinamici pozitive, dar de fapt nu folosește la nimic”, a declarat Dîncu, în cadrul unei dezbateri despre dezvoltarea integrată a mediului rural.

El a mai spus că România nu a avut niciodată un proiect de dezvoltare, aceasta fiind, în opinia sa, „marea problemă”, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Dîncu: Avem ultima CIVILIZAŢIE RURALĂ din Europa, pe care trebuie s-o protejăm

„De 200 de ani clasa politică din România caută să unifice țara. După aproape 200 de ani de politici de unificare am ajuns să avem a treia Românie care s-a dezvoltat în diaspora. Însă ceea ce nu s-a întâmplat decât o singură dată, și atunci imperfect, pentru că era ghidat de o ideologie care nu a funcționat, a fost să construim și politici de dezvoltare. Noi nu am avut niciodată un proiect de dezvoltare a României, asta este marea problemă”, a punctat vicepremierul.