Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie ne dezvăluie cum va fi vremea de Crăciun. Cât va mai ţine frigul

03 12. 2019, 19:58

„Este deja iarnă, pentru că vorbim deja de o vreme deosebit de rece noptea și dimineţa și până sâmbătă vorbim de minine, la nivelul întregii ţări, de la -11 grade la -1 grad Celsius. Miercuri dimineață minimele vor coborî chiar până la -15 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei, joi la fel, iar vineri chiar mai coborâte.

PROGNOZA METEO. Vreme rece în toată ţara. Meteorologii anunţă temperaturi de până la minus 12 grade

În următoarele zile contăm pe maxime de până la 6 grade. Abia de la începutul sptamanii viitoare putem vorbi de valori aproapiate de nomalul perioadei. De altfel, săptămâna 2-9 decembrie are temperaturi medii sub norme, pentru că vorbim de abateri care se situază la nivelul întregii ţări abateri cu -4 grade Celsius și precipitații deficitare în sud-est„, a spus meteorologul Elena Mateescu, la România TV.

Totodată, directorul executiv al ANM a făcut şi prognoza până la sfârşitul anului. „Estimările Centrului European privind prognoza vremii pe termen mediu, pentru luna decembrie, indică în prima săptămâna o vreme mai rece decât în mod obişnuit, apoi fiecare săptămână, respectiv 9-16 decembrie, 16-23 decembrie şi 23-30 decembrie, din punct de vedere termic ne asteptăm la acest moment să fie temperaturi ușor peste normalul perioadei. În săptămâna 9-16 decembrie şi 16-23 vor fi abateri pozitive de până la 3.5 grade Celsius față de norme. În ultima săptămână, 23-30 decembrie, vor fi abateri mai coborâte, de 2 grade Celsius, dar totuşi peste norma climatologică a perioadei„, a declarat Elena Mateescu, pentru România TV.