Directorul Oltchim a DEMISIONAT sub presiunea angajaţilor combinatului

RomaniaTV.net
07 02. 2013, 09:23

Demisia lui Bălan survine la capătul a două zile de proteste ale angajaţilor combinatului Oltchim. De altfel, Bălan a spus de mai multe ori că intenţionează să demisioneze deoarece guvernanţii nu şi-au respectat promisiunile făcute celor de la Oltchim în octombrie, atunci când a preluat conducerea combinatului.

Mihai Bălan a demisionat în ziua când era programată o şedinţă foarte importantă la care conducerea Oltchim urma să negocieze cu CET Govora furnizarea suplimentară a 42 de megawatti pe oră, necesari deschiderii şi funcţionării unei instalaţii a combinatului.

Mihai Bălan, va mai rămâne în funcţie încă 30 de zile, după care acţionarii combinatului chimic, aflat în insolvenţă, vor desemna un nou şef.

Bălan a avut, joi, o întâlnire cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care i-a mulţumit că şi-a respectat promisiunea de a rămâne în funcţie până la desemnarea administratorilor judiciari şi a administratorului special ai Oltchim, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al combinatului chimic.

Din cauza datoriilor, Oltchim primeşte energie electrică de la furnizori la limita de avarie.

Mihai Bălan a devenit director la Oltchim pe 2 octombrie 2012, înainte fiind directorul CET Govora.

Înainte de directoratul lui Bălan, Oltchim a fost condus timp de 21 de ani de Constantin Roibu, care a demisionat din funcţie la începutul lunii septembrie. În locul său a fost numit, pentru o perioadă limitată, Nicolar Radu Olaru, fost director general adjunct al combinatului.

Combinatul chimic se află în portofoliul statului, prin Ministerul Economiei.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, iar procesul de vînzare a acţiunilor statului în companie va fi reluat.