Djokovic a gafat din nou. Încă un arbitru, lovit cu mingea VIDEO

RomaniaTV.net
05 10. 2020, 19:31

„Oh, Doamne, a fost un deja-vu! Chiar vreau să văd ce a suferit, am văzut că avea o mică vânătaie acolo unde a primit lovitura. Dar mă bucur că s-a comportat cu mare curaj, mai ales că mingea a venit de aproape,” a fost reacția liderului mondial după meci.  

Tenismanul sârb Novak Djokovici, principalul favorit, s-a calificat în sferturi la Roland Garros, după ce l-a învins, luni, pe rusul Karen Kachanov, scor 6-3, 6-3, 6-4.

Djokovici l-a învins pe rusul cap de serie 16 după două ore şi 23 de minute.

În sferturi, Djokovici va evolua cu învingătorul meciului dintre spaniolul Pablo Carreno Busta şi germanul Daniel Altmaier.