DNA solicită interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind SC Asesoft şi Teamnet International

05 04. 2017, 11:35

Anterior, la data de 29 martie 2017, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatelor persoane juridice S.C. Asesoft International S.A și S.C. Teamnet International S.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la trafic de influență în formă continuată, spălare a banilor în formă continuată.

De asemenea, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatelor S.C. Asesoft International S.A. și S.C. Teamnet International S.A. până la concurența sumelor de 13.299.972 lei respectiv 23.195.578,2 lei, arată un comunicat al DNA.

Citeşte şi: Directorul Teamnet şi administratorul Asesoft, puşi sub control judiciar. Minuta instanţei

Cererea procurorilor adresată Tribunalului Prahova a fost formulată pentru următoarele motive:

Prin sentințele pronunțate de Tribunalul Prahova – Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarele S.C. Asesoft International S.A. și S.C. Teamnet International S.A..

Până la acest moment nu a fost inițiată procedura falimentului și dizolvare a celor două persoane juridice.

În cererea adresată Tribunalului Prahova, procurorii arată că măsura propusă are caracter urgent și se raportează strict la considerentul bunei desfășurări a procesului penal (prin asigurarea existenței pe mai departe a celor două persoane juridice, a prezenței lor la termenele de judecată și a activului patrimonial necesar pentru plata sancțiunii și a sumelor confiscate în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă).