Doar hipnotizaţi mai rezistă în liga a doua. O echipă evoluează în transă pentru a evita retrogradarea

Echipa braziliană de fotbal Portuguesa a apelat la un specialist în hipnoză, în dorinţa de a spori concentrarea şi motivaţia jucătorilor săi şi a evita o posibilă retrogradare în liga a 3-a a campionatului Braziliei.

RomaniaTV.net
09 oct. 2014, 10:30
Doar hipnotizaţi mai rezistă în liga a doua. O echipă evoluează în transă pentru a evita retrogradarea

Îl voi ajuta în partea tehnică pe antrenorul Vagner Benazzi, însă mă voi concentra şi pe aspectul emoţional al jucătorilor„, a declarat ziariştilor hipnologul Olimar Tesser, fost fotbalist, care a început să lucreze de luni cu jucătorii de la Portuguesa, grupare din oraşul Sao Paulo, fondată de imigraţii portughezi.

Specialistul a asigurat că scopul său este acela de a-i consolida emoţional pe jucători şi de a evita ca teama de retrogradare să afecteze performanţa unui club aflat pe penultimul loc în clasamentul diviziei secunde braziliene.

Lucrez cu jucătorii, însă nu pentru a se concentra asupra menţinerii în liga a 2-a, ci la partea emoţională. Tot ceea ce Benazzi le ordonă pe teren voi încerca să potenţez în vestiar, în 10 minute de hipnoză„, a expicat Tesser.

Primele două zile de muncă ale hipnologului par să nu fi dat, însă, niciun rezultat, Portuguesa fiind învinsă la limită pe teren propriu de Vasco da Gama (0-1), echipa condusă de Vagner Benazzi încheind astfel o perioadă de o lună şi jumătate fără să simtă gustul victoriei. Olimar Tesser este însă optimist, argumentând că, în 2010, a avut o misiune similară la clubul Paulista de Jundiai, pe care a reuşit să-l salveze de la retrogradare, deşi şansele acordate erau de numai 5 la sută.