Doi bărbaţi au fost salvaţi în urma coliziunii între două ambarcaţiuni

10 01. 2018, 09:28

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Petrică Rade, a declarat pentru AGERPRES că cei doi bărbaţi se aflau marţi după-amiază într-o ambarcaţiune de agrement care se îndrepta spre Portul Tulcea, atunci când barca s-a ciocnit de remorcherul „Sfânta Ana” care pleca din dana 1 Marina situată în apropierea portului.

„În urma incidentului, nu s-au înregistrat victime şi nici poluare a Dunării. Conducătorii mijloacelor de transport pe apă au fost conduşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a mai spus Rade.

Căpitănia Zonală a Portului Tulcea continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.