Doi biciclişti, soţ şi soţie, accidentaţi mortal de un autoturism pe DN 23

09 07. 2019, 05:52

Accidentul s-a produs, marţi dimineaţă, pe DN 23, pe sensul dinspre Măicăneşti spre Focşani, potrivit news.ro.

Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Câmpuri, conducea un autoturism şi a lovit cu partea dreaptă faţă doi biciclişti care circulau pe aceeaşi direcţie, paralel.

Din primele verificări rezultă că, în momentul în care şoferul a vrut să-i depăşească, acesta s-a asigurat din spate, iar în acel moment bicicliştii ar fi pătruns pe mijlocul părţii carosabile, cu intenţia de a traversa.

Accidentul a fost anunţat la 112 de o femeie, crezându-se iniţial că ea a provocat accidentul. Ulterior, cercetările au arătat că femeia era pasageră din dreapta în autoturism, iar la volan se afla tânărul de 23 de ani, cei doi aflându-se în stare de şoc.

În urma impactului, cei doi biciclişti au murit, fiind vorba despre o femeie de 47 de ani ş un bărbat de 52 de ani, din Măicăneşti, soţ şi soţie.