Doi supravieţuitori din infernul din Colectiv fac MĂRTURII CUTREMURĂTOARE de pe patul de spital: Am călcat peste oameni

RomaniaTV.net
04 03. 2016, 11:17

În noaptea tragediei de la Colectiv, la sosirea ambulanţei, 27 de tineri au fost găsiţi morţi. În total, 63 de persoane şi-au pierdut viaţa după incendiul din Colectiv. Acum, tinerii care au scăpat, fac tratamente de recuperare şi încearcă să meargă mai departe. Doi tineri internaţi într-un spital din Anglia au povesit pentru BBC momentele de groază din acea noapte.

„M-am uitat la tavan… Ce să vă spun, în câteva secunde, dintr-un colţ, focul a cuprins tot tavanul. M-am chinuit… de fapt, asta e cea mai cumplită amintire de acolo, a trebuit să calc peste oamenii căzuţi ca să ies afară… „, a povestit Cristian Răducanu, suprevieţuitor Colectiv.


„Oamenii împingeau din spate, iar cei care erau mai în faţă au căzut, iar alţii care veneau din spate au căzut peste ei. La un moment dat, erau trei-patru oameni unul peste celălalt… M-au pus într-un cărucior cu rotile, m-au dus într-o încăpere… dar din momentul acela nu îmi mai amintesc nimic. M-am trezit aici, în Anglia. Mi-am revenit acum trei luni şi simt că personalul de aici este parte din familia mea. Ne-au ajutat enorm. Cu lucruri simple, să mâncăm, să ne spălăm, să mergem la toaletă. Vreau să spun că le sunt recunoscător pentru tot ce au făcut pentru mine”, a spus Alexandru Olteanu, supravieţuitor Colectiv.

Citeşte şi: INCEDIU COLECTIV. Dr. Ioan Lascăr, despre tânărul încă internat la Floreasca: A avut o mulţime de complicaţii

Un număr de 63 de persoane și-au pierdut viața în urma tragediei din 30 octombrie 2015, din Club Colectiv, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 în străinătate. Totodată, peste 150 de persoane au fost rănite, fiind tratate în spitale din București și străinătate.

Citeşte şi INCENDIU COLECTIV. Părinţii care şi-au pierdut copiii, mărturii cutremurătoare în dosar: Durerea este incomensurabilă