Doi tineri sunt în comă la spital după ce două maşini s-au lovit frontal VIDEO

RomaniaTV.net
09 12. 2011, 06:35

La volanul unuia dintre autoturisme se afla un tânăr de 22 de ani şi prietena sa. Veneau de la Bacău şi se întreptau către Adjud. Cu trei kilometri înainte de intrarea în oraş, tânărul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit frontal de un autoturism care venea din sens opus.

„A fost un impact frontal din care a rezultat rănirea a trei persoane. A luat foc şi o maşină, dar victimele nu au fost surprinse la bordul autovehiculuiui”, a declarat Auraş Blidaru de la Poliţia Rutieră Adjud.

Cele trei victime au fost transportate la Spitalul Municipal din Adjud. Fata şi şoferul celuilalt autoturism au intrat în comă din cauza traumatismelor şi au fost transportaţi în Bucureşti. „Fata de 17 ani a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral,  plăgi de 14 centimetri, în stare de comă. Băiatul are un traumatism deschis cu fractură de nas, mandibulă. Şi starea lui este gravă”, a spus Neculai Stan de la Spitalul Muncipial Adjud.

Poliţia continuă cercetările pentru a stabili exact în ce condiţii s-a produs accidentul.