Doliu în presa sportivă. Ivonne Ghiţă, una dintre cele mai cunoscute comentatoare Eurosport România, a murit

13 09. 2018, 20:22

„Cu adâncă și profundă durere, în această seară, echipa Eurosport și-a luat adio de la colega și prietena Ivonne Ghiță. Boala a învins și Ivonne s-a stins din viață.

Din 2004 alături de noi, Ivonne a fost vocea inconfundabilă a sporturilor ”artistice”, a programelor olimpice și a multor competiții transmise de Eurosport. Am pierdut un comentator de bază, dar mai ales una dintre cele mai plăcute personalități din redacția noastră. Ivonne, să-ți găsești liniștea eternă!”, este mesajul postat de colegii lui Ivonne de la Eurosport România.