Donald Trump şi soţia intră în carantină după ce unul dintre consilieri a fost diagnosticat cu COVID-19

RomaniaTV.net
02 10. 2020, 04:15

”Hope Hicks, care a muncit foarte mult, fără să facă nici măcar o mică pauză, tocmai a fost testată pozitiv la COVID-19. Teribil! Prima doamnă şi cu mine aşteptăm rezultatul propriilor teste. Între timp, vom începe procesul de carantinare”, a scris Trump pe Twitter joi noaptea.

Hick a călătorit de mai multe ori împreună cu preşedintele în ultima perioadă, inclusiv la dezbaterea de marţi, din Cleveland şi a fost văzută miercuri urcând la bordul Marine One, alături de mulţi alţi consilieri apropiaţi ai preşedintelui SUA – Jared Kushner, Dan Scavino and Nicholas Luna – în condiţiile în care niciunul nu purta mască. 
 
Fostul şef de campanie al lui Donald Trump a încercat să se sinucidă
 
„Voi avea rezultatele în această seară sau mâine dimineaţă. După cum ştiţi, petrec destul timp cu Hope, ca şi Prima Doamnă”, a continuat el. „Va trebui să intrăm în carantină? Nu ştiu”, a mai spus preşedintele Statelor Unite.

Hope Hicks se afla la bordul Air Force One împreună cu preşedintele american când acesta a zburat marţi la Cleveland, în statul Ohio, pentru a participa la dezbaterea electorală cu Joe Biden.

De asemenea, ea a mers cu el miercuri în Minnesota pentru un miting de campanie.

Preşedintele american se supune regulat testelor COVID-19, chiar dacă frecvenţa exactă a acestora nu este cunoscută.

Colaboratorii care lucrează în West Wing sunt testaţi zilnic, ca şi jurnaliştii acreditaţi la Casa Albă ori călătoresc împreună cu preşedintele.