Două maşini de lux CLONATE, descoperite în portul Constanţa

RomaniaTV.net
22 04. 2012, 08:01

La data de 20 aprilie, ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, Direcţia Judeţeană Constanţa, au identificat un container în Portul Constanţa Sud Agigea, în care se aflau două autoturisme de lux înmatriculate în Ucraina.

Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că acestea au fost aduse pe roţi din această ţară şi introduse în România prin punctul de trecere a frontierei cu Republica Moldova, P.V.Oancea, de către un cetăţean rus şi doi moldoveni, totodată stabilindu-se şi faptul că autoturismele cu aceste date de identificare şi caracteristici tehnice nu au părăsit niciodată teritoriul ucrainean şi în prezent circulă pe străzile din Kiev.

Autoturismele erau sustrase din ţări vest-europene şi repuse în circulaţie prin sistemul „clonă”.

Din investigaţii s-a stabilit că în decursul anilor 2010-2011, membii grupului au mai adus cinci astfel de autoturisme în ţară, prin acelaşi procedeu.

Grupul infracţional organizat este constituit din trei cetăţeni ucrainieni, doi moldoveni şi un cetăţean rus. Cele două autoturisme identificate au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.