Două surori s-au înecat în râul Râmnicu Sărat. Localnicii au atacat cu pietre ambulanţa venită la locul tragediei

08 07. 2019, 19:11

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Buzău, cele două fetiţe, în vârstă de 9, respectiv 12 ani, ar fi intrat în râul Râmnicu Sărat, împreună cu un frate mai mic, de 7 ani.

La un moment dat, cele două fete ar fi ajuns într-o zonă cu excavaţii, unde apa se adânceşte brusc şi nu au mai putut ieşi.

Fratele lor mai mic şi-a alertat părinţii, iar cele două fete au fost aduse la mal de către localnici şi rude.

La venirea pompierilor şi a echipajelor medicale, fetele erau inconştiente, una dintre ele, în stop cardio respirator, fiind declarată decedată la faţa locului, întrucât manevrele de resuscitare nu au avut rezultat.

Cea de-a doua fetiţă a murit la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, unde fusese transportată.

În timpul intervenţiei, o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Buzău a fost avariată de localnicii din localitatea Râmnicelu, care au aruncat cu pietre, spărgând geamurile.