Două trenuri s-au ciocnit într-o staţie de metrou din Mexic. O persoană a murit, iar alte 41 au fost rănite

11 03. 2020, 18:03

Primarul oraşului Ciudad de Mexico Claudia Sheinbaum a spus că unul dintre trenuri a dat înapoi din motive care sunt încă investigate şi a lovit celălalt tren, care staţiona în staţia centrală Tacubaya.

„Va exista o investigaţie. Vrem să ştim cu exactitate de ce s-a întâmplat aşa ceva”, a spus Sheinbaum, precizând că cutiile negre vor fi inspectate şi că se vor face investigaţii cu sprijinul unor experţi internaţionali.

În imaginile difuzate la televiziune poate fi văzut unul dintre trenuri deasupra celuilalt, în timp ce poliţia şi pasagerii de pe platformă încearcă să ajute un bărbat rănit de bucăţi de sticlă să iasă prin uşa avariată a trenului.

Majoritatea celor răniţi au beneficiat de îngrijiri medicale la faţa locului, dar 16 persoane au avut nevoie de spitalizare, precizează oficialii citaţi.

Staţiile de metrou au fost închise din cauza accidentului.

Metroul este cel mai utilizat mijloc de transport în Ciudad de Mexico, cu cinci milioane de utilizatori pe zi, relatează DPA.

Citeşte şi Atac pe mare, dejucat în ultima clipă. Un petrolier a fost la ţintă de patru nave