DSP, anunţ despre decesul femeii din Bacău care a murit după ce s-a vaccinat antiCOVID. Care ar fi cauza reală a morţii

DSP Bacău a venit cu informaţii suplimentare în ceea ce priveşte decesul femeii care a decedat la scurt timp după ce i-a fost administrat vaccinul antiCOVID.

23 ian. 2021, 20:40
DSP, anunţ despre decesul femeii din Bacău care a murit după ce s-a vaccinat antiCOVID. Care ar fi cauza reală a morţii

DSP, anunţ despre decesul femeii din Bacău care a murit după ce s-a vaccinat antiCOVID. Instituţia subliniază faptul că nu se susține decesul ca fiind o reacție adversă postvaccinală indezirabilă.

DSP, anunţ despre decesul femeii din Bacău care a murit după ce s-a vaccinat antiCOVID

„Urmare  evaluarii realizate de catre specialistii din cadrul DSP Bacau, referitoare la decesul unei persoane de sex feminin, in varsta de 73 de ani, care s-a vaccinat la Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, in data de 22.01.2021, va comunicam urmatoarele :

  • pacienta s-a prezentat la vaccinare in data de 22.01.2021, conform programarii efectuate in platforma informatica programare.vaccinare-covid.gov.ro;
  • la nivelul centrului de vaccinare, au fost respectate procedurile de lucru si protocoalele specifice;
  • in cadrul procedurii de triaj au fost masurate constantele (tensiunea arteriala, frecventa cardiaca, SpO2), care se incadrau in limite normale;
  • după vaccinarea împotriva COVID-19, persoana a fost îndrumată în punctul de supraveghere postvaccinare, unde a fost supravegheată  de catre medicul coordonator al Centrului de vaccinare timp de 15 minute,  nu a prezentat nici o reacție postvaccinală și a urmat circuitul de ieșire;
  • nu au fost inregistrate deficiente in ceea ce priveste asigurarea calitatii, sigurantei si trasabilitatii vaccinurilor in toate etapele de gestionare a acestora, cu respectarea lantului de frig specific.

Mentionam ca pacienta se afla in evidentele medicului de familie cu multiple comorbiditati de natura cardiaca, neurologica si diabet zaharat.

Conform informatiilor detinute la nivelul UPU-SJU Bacau, pacienta s-a prezentat cu simptomatologie care a impus acordarea asistentei medicale de urgenta in contextul multiplelor comorbiditati existente. La examenul clinic si paraclinic efectuat in cadrul Unitatii de Primiri Urgente-SJU Bacau, pacienta a fost diagnosticata cu tulburare majora de ritm cardiac care nu a raspuns la manevrele de resuscitare si care a determinat decesul.

Tinând cont de antecedentele patologice, evoluția pe perioada observării postvaccinale, respectiv datele clinice si paraclinice inregistrate in UPU-SJU Bacau, nu se susține  decesul ca fiind o reacție adversă postvaccinală indezirabilă.

Astfel, nu s-a stabilit o legătură de cauzalitate cu vaccinarea, ceea ce încadrează cazul în categoria evenimentelor coincidente. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, evenimentul coincident este definit ca  „evenimentul produs după vaccinare, care nu este provocat de vaccin sau de administrarea acestuia”, se arată în comunicatul transmis de DSP Bacău.

Citeşte şi: Primul deces din România după vaccinarea anti-Covid. Explicaţiile autorităţilor