Dublinul respinge ideea unui alt acord privind graniţa irlandeză după Brexit

20 01. 2019, 19:10

„Rămânem uniţi şi concentraţi pe protejarea Irlandei”, a afirmat vicepremierul Simon Coveney pe Twitter.

„Acest lucru include şi susţinerea faţă de acordul negociat de Marea Britanie cu UE, inclusiv soluţia de rezervă aşa cum a fost negociată”, a adăugat el.

Sunday Times a informat că premierul britanic Theresa May plănuieşte să ajungă la un acord cu Irlanda pentru a evita controalele la graniţă fără să se bazeze pe soluţia de rezervă pe care o resping mulţi membri ai Partidului Conservator.

Un oficial al guvernului britanic a declarat pentru Politico referitor la aceste informaţii că nu este la curent cu un astfel de plan.

Un purtător de cuvânt al guvernului irlandez a declarat pentru Financial Times că „Irlanda negociază ca parte a grupului celor 27 de naţiuni europene”.