Dumitru Pelican, executat politic! A fost detaşat la Giurgiu după ce a atacat-o dur pe Violeta Alexandru: „Fac plângere la DNA!”

04 02. 2020, 17:00

Dumitru Pelican a declarat că situaţia sa s-a schimbat după ce a atacat-o dur, în direct, pe Violeta Alexandru, șeful său din minister, acum o săptămână.

„Problemele mele sunt simple. Acum câteva zile mi-am permis să demontez afirmaţiile neadevărate ale doamnei ministru. I-am spus că nu poate dezinforma, habar nu avea de lege… Mi-a trimis ameninţări că mă va chema în comisia de disciplină şi i-am spus să vină şi cu secretarul de stat, acel cântăreţ cu dosar penal! După ce am cerut public lui Ludovic Orban să o demită, am primit ordin, astăzi, la ora 17:16, emis de preşedintele Agenţiei Naţionale, că sunt detaşat la Giurgiu! I-am spus că e o laşitate, că exectă ordinele acestui ministru Violeta Alexandru! Voi merge la DNA şi voi face plângere penală doamnei ministru!”, a declarat Dumitru Pelican la România TV.

Scandal în direct la România TV. Dumitru Pelican, către Budăi: „Sunteţi un laş. Eraţi un şofer până la 35 de ani!”

Săptămâna trecută, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a fost desființată de fostul senator Dumitru Pelican, director executiv al Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București.

Dumitru Pelican a afirmat că, prin acțiunile sale din ultima vreme, ministrul Muncii a demonstrat că nu cunoaște mai nimic din ceea ce se întâmplă cu adevărat în ministerul său. Fostul senator a declarat, în repetate rânduri, că își asumă în totalitate ceea ce spune și l-a îndemnat public pe premierul Ludovic Orban să o retragă din Guvernul României pe ministrul Violeta Alexandru.

„Nu știți nimic! Doar un exemplu. Agențiile de ocupare a forței de muncă nu pot face recrutări, cum cereți dvs, asta demonstrează că nu cunoașteți nici măcar statutul și regulamentele de funcționare ale acestor agenții, ca să nu mai vorbim de activitatea lor efectivă Și mai sunt șunt multe altele. Nu știți nici măcar formula de calcul a pensiilor! Fac un apel public la premierul Ludovic Orban să o retragă pe această doamnă până nu e prea târziu!”, a spus Dumitru Pelican.