Duo Maintenant au făcut un moment demn de un 10 perfect în Marea Finală de la Românii au Talent - VIDEO

Publicat: Vineri, 29 Mai 2020 20:55 // Actualizat: Vineri, 29 Mai 2020 22:40 // Sursa: romaniatv.net

Duo Maintenant, trupa formată din Ludivine Furnon Perso și Nicolas Besnard, a reuşit să uimească şi în marea finală de la Românii au Talent. Publicul deja ştia cât de buni sunt cei doi gimnaşti, însă aceştia au arătat în această seară că perfecţiunea se poate atinge. 

Ludivine Furnon Perso și Nicolas Besnard au avut o prestație remarcabilă pe scena emisiunii "Românii au Talent", impresionând atât jurații, cât și telespectatorii. În marea finală, fosta lor antrenoare, Nadia Comăneci, i-a susţinut şi le-a urat mult succes. 

Nadia Comăneci a acceptat să le facă o surpriză foștilor ei sportivi, Ludivine Furnon și Nicolas Besnard, care au pregătit un număr spectaculos în finala de la "Românii au talent", după cum puteți vedea în clipul de mai jos, dar și în galeria foto a articolului!

Citeşte şi: Mihai Ţigaret, moment perfect în Marea Finală de la Românii au Talent - VIDEO

"Sunt foarte atașată de România pentru că toți antrenorii mei au fost români (…)", a spus Ludivine Furnon de la Duo Maintenant.

"Dragă Ludivine, am fost foarte bucuroasă când am văzut că ai primit Golden Buzz la «Românii au talent». Prestația ta alături de soțul tău a fost spectaculoasă. Sunt foarte fericită că gimnastica și pasiunea pentru gimnastică te-au adus și pe altfel de scene. Scene mai mari. Îți doresc succes! Baftă", i-a transmis și Nadia Comăneci, una dintre antrenoarele ei.

Cei doi formează trupa Duo Maintenant, însă sunt împreună și în viața de zi cu zi, fiind părinții fericiți ai doi copii de 1 an și de 2 ani.

Citeşte şi: Aura Marcu a surprins din nou cu vocea ei în Marea Finală de la Românii au Talent! Iată ce melodie a cântat - VIDEO

Au fost elevi ai Nadiei Comăneci, participând și la "Francezii au Talent", în 2010, acolo unde au obținut locul al șaselea. Dar Ludivine și Nicolas au făcut furori și la "Americanii au Talent", primind patru de "Da". Mihai Petre a fost impresionat de numărul celor doi, astfel că apăsarea butonului "Golden Buzz" a fost doar o formalitate.

Mihai Petre nu a mai avut de spus decât atât: "Cuplul perfect", înainte de a apăsa butonul auriu.
Potrivit informațiilor furnizate de Pro Tv, Ludivine este fostă gimnastă și a câștigat prima medalie din istoria gimnasticii Franței la un Campionat Mondial, după ce s-a antrenat cu românii Sergiu și Tatiana Popa și coregrafa, tot româncă, Adriana Pop.

Îți poți susține concurentul preferat, prin vot, trimițând codul de votare aferent fiecărui concurent, prin SMS la numarul 1264.

Tariful este de 0.48 € (inclusiv TVA), iar numarul este accesibil din retelele Telekom, Orange, Vodafone și Digi Mobil.

loading...
Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Duo Maintenant gimnastică marea finală moment romanii au talent sezonul 10
Loading...
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.8378
RON
Ultimele joburi adaugate
24 H