EGOISTUL, cu RADU BELIGAN, pentru prima oară în acest an pe scena Teatrului Tineretului pe 7 septembrie

RomaniaTV.net
11 06. 2015, 13:51

În plus, în acest spectacol extraordinar, îl veţi regăsi pe Maestru, nu numai în calitatea ce i-a adus notorietatea, cea de interpret, ci şi într-o alta, la fel de apreciată, aceea de regizor. Sub bagheta sa prinde viaţă casa de sfârşit de secol XX a unui celebru dramaturg, prin care se perindă toţi apropiaţii acestuia pentru a obţine mult râvnitele… autografe, pe cecuri de 20 de mii de franci. Cu replici de un firesc uluitor se construieşte o poveste comică, presărată cu mici panseuri care, până la final, conturează fidel destinul şi filosofia de viaţă a unui om care a trăit, dăruindu-se generos unei lumi prea puţin dispuse să-l înţeleagă. 

“EGOISTUL” este ultima piesă a dramaturgului Jean Anouilh, un fel de piesă testament, aşa cum este “Furtuna” pentru Shakespeare. Este opera în care autorul îşi dezvăluie, fără menajamente, percepţia supra lumii contemporane. Subiecte complexe precum viaţa şi moartea, iubirea, căsnicia, relaţia dintre părinţi şi copii, prietenia, egoismul, generozitatea şi chiar teatrul şi dramele sale, sunt abordate cu un umor exploziv, o replică strălucitoare şi o eleganţă verbală rar întâlnită. Iar viziunea regizorală a Maestrului Beligan pune în lumină toate aceste elemente într-o manieră de înaltă clasă, în cadrul acestui regal teatral, cu o distribuţie fabuloasă, ce nu trebuie ratat.

Biletele pentru prima reprezentaţie din acest an a spectacolului EGOISTUL pe scena Palatului Naţional al Copiilor (Teatrul Tineretului) s-au pus deja în vânzare la Casa de bilete Startickets de la Palatul Copiilor şi online pe www.startickets.ro şi www.bilete.ro

Stagiunea, de toamnă, de la Teatrul Tineretului (Palatul Naţional al Copiilor) continuă apoi cu spectacolul Maytrei, programat pe 28 septembrie.